agonia magyar v3 |
Agónia - Művészeti Műhelyek | Szabályo | Mission | Lépj kapcsolatba velün | Regisztrál | ||||
Cikk Közösségek Pályazat Esszé Multimédia Személyese Vers Sajt? Próza _QUOTE Forgatókönyv Speciáli | ||||||
|
||||||
agonia Ajánlott Alkotáso
■ Rozsdás szárnyakkal
Romanian Spell-Checker Lépj kapcsolatba velün |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-11 | [Ezt a szöveget a következ. nyelven kell olvasni romana] | Könyvtárba beírt Valeria Pintea
Poveste în versuri
Feciorul lui Crai-Negru cu drag ascultă sfatul Tătâne-său și pleacă la Volbură-mpăratul, Să ceară de soție pe Salba. - “Dragul meu - Blând Volbură vorbește - cunosc în tine eu Pe omul bun și vrednic! Ci-ți dau trei lucruri ție, Pe cari de le vei face, tu vei primi soție Pe Salba și, ca zestre, deplină țara mea! Te cugetă dar, Fulger, și, dacă-ți va plăce Copila, dă-mi cuvântul că stai la toate gata!” La fată merge Fulger în turn; și-i place fata, Căci n-a văzut pe lume nimica mai frumos Ca Salba. Ea roșește și pleacă ochii-n jos, Când Fulger îi dă vorba, că dânsul o pețește; Și tot mai mult obrazul copilei se-nroșește, Pre când zicea: - “Tot pasul, p-al casei noastre prag, Să-ți fie pas de aur! Tu-mi ești atât de drag Și-a ta voi fi eu, Fulger, căci mult de tine-mi place! Tu mergi acum la tata și-i spune, că vei face Trei lucruri, vitejește, precum le va dori - Să nu te temi de vorba lui Volbură: vor fi Trei lucruri mari, pe care le caută-mpăratul, Dar vino tu la mine, căci da-ți-voi ție sfatul, Cum ai să faci acele trei lucruri!” A-nturnat La Volbură-apoi Fulger și-a spus că-i aplecat Să facă-acele lucruri. Cu drag atunci se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, pahar de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: - “Din veci dorința mea A fost măcar o dată să-mi fac voios palatul Cu apă din fântâna lui Negură-mpăratul! Așa-nțeleg din oameni, că-n țara lui Amurg Sunt șepte fântânele și toate șepte curg La Negură-n palaturi; aceste fântânele Port apă fărmecată, căci cel ce bea din ele E sănătos de-a pururi și vesel e mereu. De mult doresc din apa lui Negură să beu, Dar n-a fost nici un modru, căci la fântâni stau pază Trei taberi pânditoare și rar voinic cutează Să fure strop de apă, prin vorbe viclenești, - Dar tu, iubite Fulger, pe Salba de-o dorești, Gătește-te și-aleargă! Încalecă-ți fugarul Și-mi fă dară pe voie!” Blând Fulger ia paharul Și iese din palută; când nimeni n-a zărit, Se suie-n turn la Salba și tot i-a povestit, Cum Volbură departe la Negură-l trimite. Și când aude fata, din lăzi întraurite A scos năframa dalbă, pe margine cu flori, Și dându-o lui Fulger i-a zis: - “Pentru feciori Þin fetele de-a pururi inel și năfrămuță! Dar fii cuminte, Fulger, căci Negură nu cruță Pe nici un om trece pece granițele lui: Tu însă năfrămuța pe inimă s-o pui Și s-o săruți pe margini cu drag în patru rânduri Și-atunci vei pute face tot ceea ce-ți stă-n gânduri, Căci nevăzut ești, Fulger, de ochi lumești atunci.” Cu-acest sfat zboară Fulger trei coaste și trei lunci, Trei țări în tot de-a lungul, trei țări în tot de-a latul, Și-ajunge-n pace-n țara lui Negură-mpăratul. Iar când a fost aproape de curți, încetinel Pe sân a pus odorul și-n patru colțuri el Sărută năfrămuța, și-atunci simți pe tâmple Foc nobil: la fântână se duce și, cum umple Paharul său de apă, trei taberi îl pândea, Dar nici un om din taberi cu ochii nu-l vedea, El fură și se-ntoarce; fugea fugaru-n fugă, Cât pare că din frâie vrea suflet să mai sugă, Și-n zori de zi s-oprește la Volbură-n palat. Și s-au mirat curtenii și lumea s-a mirat De Fulger, care-aduce pahar cu stropi de apă, Căci toți ziceau că dânsul nici mort măcar nu scapă De Negură, de domnul din țara lui Amurg. Iar Volbură surâde; din genele lui curg Doi picuri; el pe Fulger cu drag îl ia de mână Și-apoi l-a dus la Salba și-a zis: - “Nădejde-ngână Slăbita mea putere și-s plin de fericiri, Când Domnul logodește speranțele de miri!” Și strânge-n braț pe Fulger, pe Salba-n braț o strânge, Pre când de bucurie duios copila plânge Și-aruncă ochi de dragoste la Fulger pe furiș. Au mers apoi în casă și toți au fost deschiși Și veseli, ca la nuntă; a fost o veselie, Cum datina-i de-a pururi pe la-mpărați să fie. Iar când, în zi de-a patra, zori dalbi se revărsară, La Volbură-mpăratul grăbește Fulger iară Și cere-al doilea lucru. Cu drag atunci se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, un frâu de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: - “Din veci dorința mea Și-ntreaga nerăbdare, ce-n suflet mi s-anină, A fost să văd vrodată cal galben fără splină Din țărmurile Mării. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi că-n țara lui Pajură-mpărat Sunt șeptezeci de stave de cai cu păr de aur; Și spun că-i păstorește pe câmpuri un bălaur, Ce varsă dintr-o nară grea flacără de foc, Căci om și zbici nu poate să țină caii-n loc, Atâta-s de sălbatici! și nimeni nu-i în stare Să-i prindă, nime-n lume, afarí de-acela care Îi pune-n frâu de aur, de zâne făurit Și-acum, având eu frâul, așa m-am socotit, Să-ți pun la încercare crăiasca vrednicie. - Toiagul meu te-așteaptă; te du, și-al tău să fie!” Și-l dă lui Fulger frâul; iar el de nou s-a dus La Salba, pre când nimeni nu l-a zărit, și-a spus Că Volbură departe la Pajură-l trimite, S-aducă cal de aur din stave-întraurite. Și când aude Salba, surâde grațios Și blând ea de pe deget inelul și l-a scos Și-l dă apoi lui Fulger, șoptind cu-ncetinelul: - “Aibi griji și bagă seamă, că-i fermecat inelul, Precum a fost năframa: din deget când îl scoți Și cruce faci cu dânsul, te-ascultă câmpii toți Și văi și cai și oameni te-ascultă; în trei rânduri Poți fermeca prin dânsul tot ceea ce-ți stă-n gânduri!” Voinicul pune-n deget inelul și pe loc Încalecă; se duce, ca flacără de foc, Trei țări în tot de-a lungul și țări în tot de-a latul, Și-ajunge pe hotarul lui Pajură-mpăratul. Oh, Doamne, nu-i pe lume voinic așa fieros, Încât el să nu cadă de greu cutremur jos, Văzând pe câmpuri stava de cai! În herghelie, Nebuni și sâlhuietici săltau fugari o mie, Toți galbeni, cum e galbăn un soare-n răsărit; Bălaurul pe gură zvârlea necontenit Pojar și jar pe-o sută de zări în depărtare, Grozav suna pământul sub clocot de-alergare Și joc turbat. Pe pajiști mereu s-apropia Bălaurul și stava; tot câmpul înnegrea De spaimă și de temeri, dar Fulger simte pace: Râzând inelul trage și cruce cu el face Și-n clipă toată stava, ca marmura, stă-n loc Și nici nu se mai mișcă. Purtat de-acest noroc, Feciorul prinde frâul și-un cal din stavă-nfrâuă; Și-n cap de noapte pleacă, dar n-a fost încă ziuă, Când bate la palatul lui Volbură-mpărat. Și s-au mirat curtenii și lumea s-a mirat De Fulger, care-aduce cal galben fără splină, Căci toți știau că țara lui Pajură e plină De spaimă și primejdii. Iar Volbură cu drag S-apropie de Fulger și vechiul său toiag I-l pune-n mâini și zice: - “Toiagul de domnie Þi-l dau, iubite Fulger, al tău de-acum să fie!” Au mers apoi în casă și prânzul au întins; Și-au fost boierii veseli, iar Salba dinadins Zâmbea pe-obraz cu lacrimi, și răsuna palatul De cânt și veselie. A patra zi-mpăratul Chemă cu drag pe Fulger și-a zis: - “Eu te-nțeleg Că ești voinic în fire, că ești fecior întreg, Dar timp e pentru fapta de-a treia”; - și se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, fuior de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: - “Când Lia, doamna mea, Sta chiar pe prag de moarte, mi-a dat aceste plete Și-a zis că-n țara Dalbă sunt treisprezece fete Frumoase și bălaie, și-aceste fete portí În sân mărgele scumpe: de-atingi pe omul mort Cu-aceste mărgeluțe, tot omul mort învie. Vai, cât mi-a stat de-atuncea mereu în gânduri mie, S-aduc din țara Dalbă mărgele și s-ating Pe Lia, să-i dau zile! Dar iată, zile ning Pe fruntea mea-ncrețită și-n groapă-s cu piciorul - Degeaba mi-a fost însă la inimă tot dorul Frumoasei mele doamne, căci nobilă mărgea Eu n-am putut aduce! Mi-a spus-o doamna mea Că numai oameni tineri, feciori numai pot merge. La Cetină-mpăratul, dar n-au voit s-alerge Feciorii mei nici unul, căci mult e drumul greu. - Oh, Doamne, de-aș fi tânăr, de mult aș fi mers eu! Dar ești voinic, tu, Fulger; ești desigur feciorul Menit s-aduci mărgeaua dorită! Ia fuiorul Și mergi spre Răsărituri la Cetină-mpărat Și-n zori de zi tu bate la poartă, la palat, Căci fetele veni-vor și-ndată-ți vor deschide: Dar nu glumi cu ele, căci stau a te ucide Cu glume pentru glumă! Ca schimb pentru fuior, Tu cere, scumpe Fulger, mărgea din sânul lor, - Și-n urmă cu mărgeaua la Volbură grăbește!” Blând Fulger ia fuiorul, cu drag la el privește Și iese din palută. Când nimeni n-a zărit, La Salba el se duce și tot i-a povestit, Cum Volbură departe la Cetină-l trimite S-aducă mărgeluțe. Cu gemete-ntreite - “Vai, Doamne! - strigă Salba și dulce-n braț a strâns Pe Fulger - astă-noapte visatu-te-am în plâns, Iubitul meu! și plânsul cu dor se tâlmăcește! Oh, ce să-ți dau? Năframa nimic nu-ți folosește, Nimic acum inelul, tot farmecul nimic! Ești brav, iubite Fulger, ești verde și voinic Și poți să mergi cu zâmbet la Cetină-mpăratul, - Tu nu mai ceri și-n urmă eu nu-ți mai pot da sfatul: Dar cugetă la mine, căci ai să-nvingi mereu! Tu ești frumos și tânăr, acesta-i chinul meu; Mă tem să nu te-nșele copilele din țara Lui Cetină, căci ele ard greu, cum arde para, Și-un singur al lor zâmbet te poate fermeca! Un farmec pentru farmec din suflet eu ți-aș da, Dar n-am acum! Păstrează-mi inelul și năframa, Și cugetă, nu cumva, voind să-nvii pe mama, Tu să m-omori pe mine! Oh, tot poți face tu, Din câte cere tata, dar asta numai nu! Ci du-te, du-te, Fulger, dar cugetă la mine, Căci eu plângând voi face mătănii pentru tine Și-n fiece clipită genunchii voi pleca; Și, pentru-ntoarceri bune, cu dragoste voi da Prescuri și sărindare, să cânte glas de clerici Trei mii de slujbe sfinte la trei mii de biserici. -” Așa vorbi copila, iar Fulger a vărsat O lacrimă de milă, apoi a-mbrățișat Pe Salba lui și pleacă. Urmat de-a Salbei șoapte, Aleargă și se pierde sub nori, la Miazănoapte. * Trecut-au luni de-atuncea și luni tot trec mereu. Lui Volbură-mpăratul îi trece timpul greu, Iar Salba-n toată ziua mătănii multe face Și-n zări țintește ochii, să vină cine-i place. - Degeaba! Ea-n biserici trei mii de slujbe-a dat. Dar dus e, dus feciorul și-n veci n-a renturnat. |
Inde
|
||||||||
Az irodalom, kultúra és vers háza. Írj és élvezd a cikkeket, esszéket, prózát, klasszihus verseket és versenyeket | |||||||||
Az oldalakon megjelent bármely anyag közlése engedélyünk nélkül, tilos.
Copyright 1999-2003. Agonia.Ne
E-mail | Publikálási és bizalmassági politik