agonia
magyar

v3
 

Agónia - Művészeti Műhelyek | Szabályo | Mission Lépj kapcsolatba velün | Regisztrál
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Cikk Közösségek Pályazat Esszé Multimédia Személyese Vers Sajt? Próza _QUOTE Forgatókönyv Speciáli

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


A szerző további alkotásai


Ennek a szövegnek a fordítása
0

 Tagok kommentárja


print e-mail
Megjelenitése: 5751 .



Autorul și hoțul
vers [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Alecu_Donici ]

2005-10-15  | [Ezt a szöveget a következ. nyelven kell olvasni romana]    |  Könyvtárba beírt Gabi Schuster-Cărărușă



În întunericul lăcașului de umbre,
În tartarul cumplit
Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple
Și unde merge omul de fapte osândit,
Sosiră totodată
La aspra judecată
Un hoț răutățit,
În sânge încruntat
Care au și murit,
Pe viață spânzurat,
Și un autor vestit,
Puternic în condei,
Care au dezvelit
Mult slobode idei,
Ce-ntocmai ca Sirene*
Era la glas duios,
Dar, potrivit cu ele,
Și mult primejdios.
Orânduielile la iad sunt cu grăbire,
Nu este ca la noi zadară prelungire
Și hotărârile se dau într-un minut.
Fără zăbavă dar,
Pe două strașnice grătare de metal
S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut
Și bieții vinovați în ele au intrat.
Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad,
La care singură Alecto** foc au dat,
Stârnind o flacără atâta de grozavă,
Cât bolțile la iad
Mai toate au crăpat;
Iar către autor părea asprime slabă.
Sub el la început
Ardea un focușor abia-abia văzut,
El însă ne-ncetat mai rău se aprindea.
Trecură zile, ani și sub tâlhari de mult
Cenușă s-au făcut,
Iar focul sub autor necontenit ardea.
Văzând așa asprime,
Văzând neușurare,
El strigă cu glas mare
Că nu-i dreptate-n nime!
Că el, trăind în lume,
Și-au dat un mare nume
Și, de au scris ceva
Cam slobod, cam ghimpos,
Dar n-au crezut cândva
A fi mai păcătos
Decât un rău, un hoț!
Atunci, o furioasă zână,
O sor’ din cele trei a iadului surori,
Cu cozi împodobită de șerpi otrăvitori,
Cu bice sângerate-n mână,
Viind drept autor, au zis: “Nenorocite!
Tu cum de îndrăznești
Asupra providenței strigare să pornești
Și să înșiri cuvinte
Precum le înșirai
Cât pe pământ erai!
Și tu te socotești
Mai bun decât un hoț?
El răul au urmat, el au făcut și morți
Cât au avut viață.
Iar tu... Ea au deschis lui lumea ca să vază:
Privește, uită-te la faptele-ți cumplite,
Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte,
Cu multe desfrânări
Vezi fiice depărtate
De-a lor nevinovate
A sexului chemări,
Vezi deznădăjduirea familiilor întrege,
Adusă prin a tale mintioase încercări.
Tu de însoțiere, de legături, de lege
Ai râs, ai defăimat
Și, pentru ca sujet de scris să poți alege,
Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat.
De cine patima au fost descrisă bine,
Cu dezveliri că viața e vis amăgitor?
De cine-i încântat nemernicul amor?
De tine!
Simțirea tinerimii de tine-i ațâțată
Prin o îmbrobodire de adevăr înalt
Și răzbunarea urii de tine-nfășurată
În scutece de sânge de om din om vărsat.
Aceste fapte toate,
Prin scrieri înfocate
Certând ai proslăvit
Și-n loc de fericire,
Tu omului ai dat povară de gândire.
Dar încă câte rele nici nu s-au dezvelit
Din scrierile tale
Ce sunt cu-mbelșugare:
Deci rabdă, suferind!”
Au zis Mejer scrâșnind
Și iute au trântit capacul pe căldare.
Dumnezeu să nu se-ndure
De oricare autor,
Ferindu-i pe toți de furii
Și de-a iadului cuptor.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Az irodalom, kultúra és vers háza. Írj és élvezd a cikkeket, esszéket, prózát, klasszihus verseket és versenyeket poezii
poezii
poezii  Keresés  Agónia - Művészeti Műhelyek  

Az oldalakon megjelent bármely anyag közlése engedélyünk nélkül, tilos.
Copyright 1999-2003. Agonia.Ne

E-mail | Publikálási és bizalmassági politik

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!