Și-o pană care zboară poate să deseneze
figura ta, sau raza jucându-se ascunsă
′ntre mobile, lumina-ntoarsă din oglinda
unui copil, de pe acoperișuri. Pe-nconjurul
de ziduri
dâre de aburi turlele de plopi
le prelungesc și pe trepiedul tocilarului
se-nfoaie papagalul, apoi zăduful
nopții-n piațetă, pașii, mereu această dură
osteneală a scufundării, spre a ieși egali
din secole, sau clipe, de coșmar ce nu pot
să regăsească lumina ochilor tăi în ungherul
incandescent – și-aceleași strigăte și lungi
plânsete pe veranda
de bubuie neașteptată izbirea ce-ți roșește
gâtul și aripa-ți frânge, o, primejdioasă
vestitoare a zorilor,
și se deșteaptă mânăstiri, spitale
în sfâșieri de trâmbiți…


Traducere Marian Papahagi