Era odată la Medina,
O fata ca o iasomie,
Era un cântăreț odată
Care-și zicea pe struna dorul.

Doi ani stăpân și rob durerii
Trai visând o vecinicie,
Și seara prin gradina cu luna
În stihuri își cântă dorința.

Domnea pe vremuri la Medina
Peste norod un fiu de rege
Înalt, frumos ca un luceafăr
Cum se cuvine unui - Khalif.

Și fata îl zări o dată
O seara prin grădini cu lună,
Și ea privindu-l fără veste
În piept ii inflori iubirea.

Tot bate cântărețul struna,
De dorul ei tot se frământă,
Dar ea n-aude și nu vede
Și altul parca ii grăiește.

Da, altul pentru ea se stinge
Și altul pentru ea suspina,
Iar seara prin grădini cu luna
E umbra lui care se pierde.