Nu e moscheea sfântă, în nopți de Ramazan
Când umbra de pe lespezi se-nalță ca o mare,
Și candele-atârnate de boltă, funerare
Veghează stranii slove culese din Coran;
Pe când desculți Moslimii, proptiți în frunte, visul
Nedezlegat, dezleagă.

Nu e nici catedrala scăldată în amurg,
Cu stâlpi zvârliți spre ceruri ca brațe rugătoare,
De veci încremenită pe-a timpului cărare.
Ca lacrimi stropi de apă din cripte negre curg;
Pe când plecați Creștinii, proptiți în piatră, visul
Nedezlegat, dezleagă.

E casă bătrânească sădită printre nuci,
Pe-un vârf de deal. - În toamnă, pe gardul de uluci
Atârnă-n grape grele, dulci, strugurii și-n vii
Își împletesc albastrul cu frunze ruginii...
Dar sita înserării suflată-n aur, visul
Nedezlegat îl lasă.