Într-un conac de țară părăsit
Și unde nu venisem niciodată,
În toamnă și-n tăcere ți-am găsit
Ovalul pur ca un obraz de fată.

Oglindă, tu, burând argint pe tâmple
Și-n ochii limpezi un trecut întreg,
Cu ce adâncuri sufletu-mi se umple,
De ce vârtej tulburător mă leg.

Răsar din vremi pe apa jucăușă,
Atât de viu și totuși mort de mult,
În fața mea - și n-am deschis o ușă,
Și umbra unei umbre o ascult.

Sunt eu, sunt eu, ești tu de altădată!
Ecoul de-azi nu poate da cuvânt.
Și stau înlănțuit și vinovată
Privirea mi se-ndoaie la pământ.

Știam un om într-un local de noapte,
Adus puțin de umeri, aplecat
Nu pe-o femeie stearpă, ci pe șoapte
Pierdute din iubirea ce-a uitat.