Seara, pândeam să-mi intre în cocioabă
doi sfinți trudiți cu părul alb sub glugă.
Din orice fir de iarbă smuls în fugă
îmi răsuceam pe deget o podoabă.

Cu ochi adânci și simpli ca o rugă,
vedeam cum zboară-n stele orice gloabă.
Credeam în câte vântul le îngheabă
și-n toate câte frunzele îndrugă...

Cumătră viață, timpule cumetre,
multe-ați schimbat în viermi și-n aguride,
dar eu, din colțul bietei mele vetre,

tot mai tresar când ușa se deschide:
aștept pe Dumnezeu și Sfântul Petre
și pun la cină încă două blide.