Surpate cătune se scufundau
În ruginiul noiembrie,
Potecile sumbre ale sătenilor
Sub merii
Piperniciți, tânguirea
Femeilor în vălul de argint.

Se stinge seminția părinților.
Plin de suspine
E vântul de seară
Pentru duhul pădurilor.

Liniștită cărarea-nsoțește
Spre trandafiri înnorați
O blândă jivină pe colină;
Și răsună
Izvoarele-albastre în negură,
Ca să vină pe lume
O blândețe, copilul.

La răspântie umbra
Îl părăsește încet pe străin
Și lui pietros îi orbesc
Ochii privind,
Ca de pe buze
Să curgă mai dulce cântecul;

Căci noaptea
E sălașul îndrăgostitului,
E chipul albastru fără grai,
Cu tâmpla deschisă
Peste o moarte;
Cristalină priveliște;

Pe sumbre poteci îi urmează aceluia
De-a lungul zidurilor
Ceva ce-a pierit.


Traducere Mihail Nemeș