Vânt, voce albă, șoptind la tâmpla celui beat;
Putrezită potecă. Lungi dangăte de vecernie se scufundaseră-n mâlul iazului
Și deasupra se-nclină galbenele flori ale toamnei, cu chipuri buimace fâlfâie
Liliecii.

Patrie! Munți roz crepusculari! Puritate! Pace!
Strigătul vulturului! Singuratic se-ntunecă cerul,
Măreț, la marginea codrului scapătă creștetul alb.
Noaptea se-nalță din hăuri întunecoase.

Trezindu-se, copilăroasele flori-ale-soarelui flutură-n jurul celui ce doarme.



Traducere Mihail Nemeș