Așteptând, stă lângă-ntunecate,
grele draperii de-atlaz,
parcă prinsă-n patimi, false toate;
o risipă ce-a rămas

din atât de-aproape ani de față,
ca schimbați cu anii ei de-acum:
sub înaltul par înfrântă toată
și sub volănașe tulburată,
iar de riduri ca păzită-oricum,

încercând un dor și gânduri vane
pentr-o viață ce-ar putea urma:
alta, mai reală, ca-n romane,
și fatală, și de patimi grea, –

mai întâi ceva să poată ține
în casetă, legănând-o mut
un parfum de amintiri senine;
în jurnal să afle-un început

care nu se-nșiră-n scris mereu
născocit și fără rost; să poarte
dintr-un trandafir petale moarte
în medalionul gol și greu

ce-ntre sânii ei atârnă-ascuns.
Și la geam să fluture ușoară
mâna-i de brățări cuprinsă iară,
înc-o dată și i-ar fi deajuns.



Traducere Mihail Nemeș