De ce tai, mă, dudul, Gicule, calicule, crăpa-ți-ar
palmele chiar dacă de alături Din al Gâdii
te încurajează și-ți zice de un leac imediat
a dracului de publicitate cum vă umilește ochii
și firea, mă, și firea de care vă e frică deseori
bătu-v-ar norocul să vă bată mai des în pat
că umbra dudului n-o să mai fie aici
ați aruncat-o pe răzorul dintre legi a dracu
de publicitate cum vă lasă ea fără memorie
și vă obligă să ieșiți pe ușa din spate
ca niște dude de care v-a fost frică, altfel
de ce-ai tăiat, mă, dudul Gicule, calicule
nu puteai, mă, mai bine să te sui în el
dimineața ca să-ți lipești de cer dorințele
sau să cânți precum cocoșii în ultimă
instanță voinicește dar să nu-i fi dat
satisfacție lui Din al Gâdii urâtul...