Iartă, fă, oglinda n-o mai țugui atât că se lipește
de tine și-o să râdă grâul când te-o vedea
strălucind printre macii săi de ocazie
ce, crezi că lumina are crăci ca să te poți
agăța de ea la o adică și nu te mai slobozi atâta
la ea că oricum cuvintele nu înseamnă mult și
chiar dacă te învârți în jurul lor, făăă, oglinda
ți le fură și te aruncă peste vârstă în mlaștina
nopții unde stai la rând, trage dracului,
perdeaua aia mai la dreapta ca să nu te mai vezi
că și așa nu mai ai dinți în gură și-o să te sperii
într-o zi când n-o să mai însemni nimic
orgolioaso, în oglindă nici măcar nu e orizont
care să te mai tragă de mânecă din când în când
și cine o să te mai pipăie dacă toți călătorii
vor fi distrați, Lisandro...