Munții pe care i-am văzut într-o dimineață de iarnă
Erau asemeni unui om sărac.
Mi-a fost milă de ei și le-am dat să mănânce
Și apă le-am dat, ca să bea.
Cu basca și cu bocancii de munte
Păream un poet care se mulțumește cu furnici
Și cu o partidă de șah, la ora prânzului.
Când seara s-a lăsat am plecat cu primul tren
Și ca să beau ceva am coborât, mai apoi.
Era o haltă ca oricare alta,
Cu o bancă de lemn la intrare.
M-am gândit că oricine poate să vină aici
Ca să-i dau viața mea, de tot,
Ca pe un bănuț cu care nu ai ce face.
Și pentru că nu a venit nimeni în micul orășel de munte
Ca să-mi ceară lucrul acela de nimic
De care eu nu mai aveam nevoie,
Am băut, am mâncat, m-am înveselit.
Cu lacrimi în ochi mi-am privit viața,
Ca pe un bănuț,
De care ai nevoie pe un drum de seară.