”It was my thirtieth year to heaven”
Dylan Thomas


Să scoatem oglinzile din casă și să le punem în ploaie
chipuri de frunze și ape și miracole verzi
surâsuri cum îmi erau genunchii după ce urcasem
în patru labe dealul verde și săruturi cu gustul de clorofilă
lume șiroind prin cristalul deodată-nviat.

Vom înota așadar în frunze poate zgâriați
de ghimpii salcâmilor care rup de altfel și norii proteici
ne vom lăsa urechile străpunse de burghiul argintiu al apelor matinale
și-apoi încet ca înecații vom fi împinși deasupra culorilor
întâmplător ne vor izbi suavele prăștii ale ciripitului

Scena se va muta fără îndoială într-un arbore anume
(în salcâmul cu îngeri care-atârnă cu capul în jos?)
dar nu trebuie uitat nici teiul care ne lovea tâmpla cu pumni de mirezme
nici tănârul castan care-ncearcă să pară foarte solemn

Spectacolul acestor ploi de iunie repetat de câteva ori pe zi
cu păsări ude și nemaipomenite aventuri vegetale
mă făcuse să uit

Sunt amețit de pulsația zilelor și nopților mereu mai repede
desfigurându-mă cu rafalele ei de cenușă
retezându-mi privirile cu fulgere albe și negre
smulgându-mi voci din auz și însingurându-mi limba

Oricum ne mai atrag deocamdată mirajele arborilor
metamorfozele în verde sfințit
n-am fost încă izgoniți din vârtejul de frunze
timpul ne-mpuținează aici cel mult cu un secol-două
și fără ca măcar să ne dăm seama.