O fată de sat mi-a fost dragă;
Avea păr bălai, inelat,
Ochi tainici ca zările-albastre
Și graiul blajin, fermecat...

În barcă, pe Prut, stăm alături
Și-Amorul se joacă-ntre noi;
O pânză de-argint țese luna
Prin stuhul cu vinete foi.

Descântecul apei ne fură;
De valuri ușor legănați,
Trăim într-o clipă tot visul
Copiilor înamorați...

Deodată, pe mal țipă goarna;
Alarmă și zgomot și guri;
Adâncul pădurii din preajmă
Se zbuciumă de împușcături...

Și eu și copila bălaie
De gloanțele lor am scăpat;
Și numai Amorul, de spaimă,
Din luntre sărind, s-a-necat.