Aș vrea să sparg obloanele
să năvălească înăuntru lumini nemaivăzute.
Să mă urc în carul mare, și să-l mân, fără cai,
Pe cărări neștiute.
Să îmbrățisez toți copiii de pe pământ.
Să citesc toate cărțile ce-au fost scrise și sunt.
Să leapăd toată frunza ce-am tăiat-o câinilor
în ultimii ani
Să zgâriu tot mucegaiul și cotul să-l simt între golani.
Să sparg temperaturile constante cu aburi de sute de grade.
Să sparg cu pietre inerția din oamenii cumsecade.
Să usuc cu arșiță nouă câte lacrimi au curs pân-acum
și să dau la o parte pereții care ne-ar sta în drum.


1945