La râu sărat în râul mare
în colți de apă fără vad
jupoaie șarpele de soare
un ochi devreme un răsad

clipele de șipot scurse
la cap de secol fără trunchi
cu Vinere din Vineri smulse
și toți titanii în genunchi

roiesc în infralut cristale
adâncul cerului întors
cu liniștea ce se prăvale
dintr-un noroc mai norocos

din unghiurile moarte vrajă
o umbră suie călăuză
ecoului rămas de strajă
tăciunilor culcați în spuză

le mai răspunde care stea
din clipele de șipot scurse
pe raza cărei mai venea
sunet de lumini apuse?

La peștera din vârf de schit
mănâncă taina mierii ursul
cu toată lumea într-un chit
cu tot întorsul și tot dusul

la peșterea din miez de lună
arde lumea într-o ceară
cu ne-lumea împreună
și cu dor să n-o mai doară

cerul peșteră cu zale
și cu ploi de salamandre
la un cap de fir de vale
arde rădăcini de moarte

și coboară pe lumină
pe lăuntricele văi
și din tot ce mai suspină
nu cad lacrimi ci văpăi

și cântarea ce s-aude
vămile-napoi străbate
prin puzderia de rude
veșnica străinătate

se topește fără urmă
la peștera din răs-trei-fire
la izvorul soare-lună
visele se rup de știre