Tot trupul flori trufașe-ți poleiesc,
Arzând în piept și-n păr culori și stele,
Flori leneșe de lux dumnezeiesc,
Profană floare-a patimilor mele.

Cu-o mare ură-aș vrea să ți le rup,
Mătăsurile-n flori și floarea-n sânge,
S-aud din fundul sângelui cum plânge
Orgoliu-ți ca un câine-nchis în trup.

Sărac și biciuit de-a ta mândrie,
Nu te-am oprit în viață niciodat'
Măcar ca să-ți arunc halucinat
Din flăcări floarea mea de pustnicie.

Tu nu știi cum dogoare-n flori de foc
Răsufletele-amarnice-ale gliei;
Tu n-ai sorbit din prispa sărăciei
Otrava-ncărunțită-n busuioc.