Nu știu a cui sînt, toți s-au preschimat
în mine. Nu știu cine sînt, sînt însă.
Ușoară sînt și grea ca un blestem,
sînt piatră și sînt viață neajunsă.

Nu vă jucați cu mine, ucigași,
v-alunec printre degete, sînt vie,
zvârliți-mă-n ocean; e-n van:
în cupa voastră sînt, și sînt leșie.

Fugiți! Căci sînt cenușă, pot intra
ca umbra lunecândă pe sub ușă
și să mă cern pe chipul vostru-n somn,
și să vă dau sărutu-mi de cenușă.






* Surâsul Hiroshimei; 1958