În oaza lunii, te aștept, semn albastru
Al unui gând cu infinitul laolaltă
A cărui liniște în palme o cuprinzi
Și te îmbăiezi cu soare și cu apă

De nu te-am știut, nici acum te caut
Dar a fost o dorință, acoperită de fumul somnului
Ce a știut mai mult decât mine
Și-a așteptat pe azi să mi se arate

Nu va veni, spun eu, căci înțeleg simbolul
Pe care mi-l ascund și-l caut
E un zigzag ce minte de se urcă
Căci dedesupt coboară o cale neagră

Copacul e cu frunze o linie și un punt
Cerul e un cerc oaza-i risipită
Mă întreb, dușmanul, drumul care e
Răspunsul îl presimt cu acul întors

E aceeași așteptare în dreapta și în stânga
Ce îți cuprinde insul în ape și oglinzi
Te știi pe-atâtea fețe și îți cunoști izvorul
Întoarce-l cu vigoare ca pe un zăvor mut.