Înnoptă o zgâtie noroasă
Sus la pieptul muntelui voinic;
Iar în zori, pe-al cerului colnic,
Dispăru, grăbindu-se voioasă.

Dar rămase-un semn de rouă-n ridul
Muntelui bătrân. Însingurat
Stă și-acum adânc îngândurat
Și tot plânge-n gol,
Îmbătrânitul.