de unde știința amiezii ?
m-alungi spre iubire de-un veac
sau de-o clipă cu
creștetul ars de binecuvîntarea
mîinilor tale

sunt la mijlocul lumii de-a pururi
eu despicătorul de tine
eu întîmplarea de tine aleasă
sensul să-ți fiu
dulce roată de grîu după mort
sub răstignirea-ți în două tăiată:
sunt la mijlocul firii
de-a pururi
căci la mijloc e vejnic
biciul de trîmbiță neagră
al flăcării tale

sunt mijlocul migrator
al nesfîrșirilor dintre care
tu mă vei smulge ic sîngerînd
ca să se-nchidă tunetul blînd
al trunchiului inimii tale
o jumătate-a ființei orbind
de jumătatea ființei văzute
și tu
stins absorbindu-mi
urcarea în tine rană-a lumii
cicatrice-a nestingerii

codri putrezi fulgeră-alămuri
trunchiul despică-mi-l
oarbă lumină
și-n jumătăți de ființă iubindu-te
spulberă-ți moartea
tu unul prin mine:

de unde știința amiezii ?