Ah! carnea-i tristă iar cărțile, citite toate.
Să fug, să fug de-aici! Simt păsări îmbătate
Ce zboară printre spume și bolți nemaivăzute!
Nici vechi grădini, nici parcuri în ochii mei răsfrânte
Nu pot reține-un suflet, din plin scăldat de mare
O, nopți! Nici chiar lumina pustie-a lămpii clare
Pe foaia mea nescrisă cu albul ei de pază,
Nici tânăra femeie cu pruncul ce-alăptează.
Azi vreau să plec! O, navă, cu dulcile-ți tangaje
Sus ancora, să mergem spre-exotice miraje!
Un vechi Plictis în care tânjesc speranțe triste
Mai crede-n fluturarea supremă de batiste!
Și poate-acele vele ce-ademenesc furtuni,
În naufragii vântul le-aruncă în genuni,
Nici țărm fertil, nici vele - pierduți, pierduți sunt toți...
Dar inimă, ascultă-i cântând pe mateloți!