Les souvenirs sont cors de chasse
Dont meurt le bruit parmi le vent...
G. Apollinaire

Amintirile-s ghiulele atârnate de picioare…
Vreai să zbori și iar te cheamă glasul viului trecut.
Retrăiesti (a câtea oară?) clipele nemuritoare,
Ce purtatu-te-au pe brațe către-un țel necunoscut.

Lest greoi - încerci adesea să-l împrăștii peste bord,
Să planezi în atmosfera viitorului - acvilă,
Îndreptându-te feeric către rada unui port
Aerian, departe de-orice vag ecou cu iz de-argilă.

Însă dura amintire te-ncadrează-ntr-un chenar
Obsedant, pe care veșnic îl strabați pe negândite,
Luminându-i șterse-aspecte cu privirile-ți de far,
Ce descoperă atâtea perspective netrăite.

Le reiai povestea-n minte, ca pe niște rugăciuni
Ce-ai șopti vrăjit la-ndemnul sidefiului Rozariu.
Pretutindeni seameni viala, animând ca prin minuni
Veșteda cenușa-a Vremei, ce zăcea în Columbariu.

E un rol jucat pe-o scenă uriașă; e-un motiv
Melodios, ce tot revine-n gândul obosit de visuri...
Dar te simți robit de taina glasurilor din abisuri
Și-ai dori să tai aceste funii de balon captiv.