|
Önéletraj Ion Caraion
Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu) (n. 24 mai 1923, județul Buzău – d. 21 iulie 1986, Lausanne) a fost un scriitor român.
a născut în comuna Rușavăț (azi Viperești), satul Pălici, județul Buzău, într-o familie de țărani. Între 1935-1942 urmează cursurile Liceului „B. P. Hasdeu” din Buzău, unde, din 1941, împreună cu Alexandru Lungu, redactează revista de poezie Zarathustra. Urmează cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București și lucrează la ziarele Timpul (1942-1943) și Ecoul (1943-1944).
Debutează în 1939 în Universul literar și în 1940 în Curentul literar cu versuri și recenzii. Volumul de versuri Panopticum (Editura Prometeu) este confiscat de cenzură. Din 1945 este secretar general de redacție la revista Lumea (director G. Călinescu), în 1947 este numit șef de presă la Editura Fundațiilor Regale (directorul editurii Al. Rosetti). Editează, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi Agora, în care publică poeți și eseiști prestigioși din țară și străinătate (revista a fost interzisă după primul număr).Finanțarea a fost obținută de Octavian Neamțu din bugetul prestigioasei Edituri a Fundațiilor Regale.
Publică două articole virulente : Criza culturii și Criza omului în ziarul Jurnalul de dimineață. Între 1950 și 1955 face închisoare la Canalul Dunăre-Marea Neagră și minele de plumb de la Cavnic și Baia Sprie, în urma unei condamnări politice). Se pare că a fost denunțat de Ștefan Augustin Doinaș.
Până în martie 1958 este redactor al publicației Limbă și literatură. Arestat din nou în 1958, este condamnat la moarte pentru „trădare”, apoi, prin comutare, la muncă silnică pe viață. Este eliberat în 1964, împreună cu alți deținuți politici. Își reîncepe activitatea literară în 1966 cu volumul de versuri Eseu. Scrie și publică într-un tempo uluitor pentru a „recupera anii ce i s-au furat” prin pușcării.
În 1981, familia Caraion primește azil politic în Elveția și se stabilește la Lausanne, unde scriitorul editează revistele internaționale Don Quijote și Correspondances. Atacă vehement „comunismul cu față fascistă”, demască un regim detestat, pe conducătorii și torționarii săi într-un volum întitulat Insectele tovarășului Hitler. În acești ultimi ani ai activității sale, Caraion a fost ajutat de prieteni credincioși, printre care mai ales Ion Solacolu, care i-a deschis coloanele revistei Dialog, din Germania federală, și ale suplimentului ei literar. În iunie 1986, Solacolu începe publicarea primului din cele șase Caiete Caraion, în care acesta figurează cu Apa de apoi, poeme inedite, și Prima carte a exilului.
Rupt de țară și de rădăcinile poeziei sale, Caraion a exprimat anxietatea expatrierii într-un eseu elocvent, Cuvintele în exil. El găsește totuși mijlocul de comunicare nemijlocit cu țara, grație redacției române a postului de radio BBC, care-i difuzează multe eseuri și profile literare. Paralel are loc o campanie contra persoanei lui Ion Caraion, vizibil organizată de organele de dezinformare din publicațiile comuniste din țară, orchestrate în primul rând de Eugen Barbu, ca și de cele de extremă dreaptă sau pretins naționaliste din exil.
Ion Caraion s-a stins din viață la Lausanne, la 21 iulie 1986.
În 2006 se publică volumul „Cazul Artur” și exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS, editat de Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, care cuprinde dosarul de informator al scriitorului Ion Caraion. După 11 ani de închisoare, în 1964 este recrutat de Securitate și i se oferă eliberarea din închisoare în schimbul statutului de informator. Primește numele de cod „Nicolae Anatol”, apoi pe cel de „Artur” și face periodic rapoarte până în 1981, când se stabilește în Elveția
Versuri
Panopticum, Editura Prometeu, 1943
Omul profilat pe cer, Editura Forum, 1945 (volum premiat la concursul de poezie „Forum”, octombrie 1945)
Cântece negre, Editura Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă, 1947
Eseu, Editura pentru Literatură, 1966
Dimineața nimănui, Editura Tineretului, 1976
Necunoscutul ferestrelor, Editura pentru Literatură, 1969
Cârtița și aproapele, Editura Eminescu, 1970
Selene și Pan, Editura Eminescu, 1971
Deasupra deasuprelor, Editura Litera, 1971
Cimitirul din stele, Editura Cartea Românească, 1971
Munții din os, Editura Cartea Românească, 1972
Frunzele din Galaad, Editura Dacia, 1973
Poeme, Editura Albatros, 1974
Marta, fata cu povești în palme, Editura Ion Creangă, 1974
O ureche de dulceață și-o ureche de pelin, Editura Ion Creangă, 1976
Lucrurile de dimineață, 1978
Interogarea magilor, Editura Cartea Românească, 1978
Lacrimi perpendiculare, Editura Minerva, 1978
Cântecul singurei, Editura Eminescu, 1979
Dragostea e pseudonimul morții, Editura Cartea Românească, 1980
Apa de apoi, Editura Cartea Românească, 1991
Postume, Editura Adevărul, 1995
Omul profilat pe cer, Editura Eminescu, 1995
Cimitirul din stele, Editura Eminescu, 1996
Exil interior, Editura Libra, 1997
Eseuri, critică literară, jurnale
Duelul cu crinii, Editura Cartea Românească, 1972
Enigmatica noblețe, Editura Eminescu, 1974
Pălărierul silabelor, Editura Cartea Românească, 1976
Bacovia - sfârșitul continuu, Editura Cartea Românească, 1977
Jurnal, I, Editura Cartea Românească, 1980
Insectele tovarășului Hitler, Editura Ion Dumitru-Verlag, 1982
Tristețe și cărți, Editura Fundației Culturale Române, 1995
Jurnal, II, Editura Albatros, 1998
Ultimabolgie – Jurnal, III, Editura Nemira, 1998.
|
Ajánlott Alkotáso
